vineri, 8 noiembrie 2013


Întâlnire Ponta-Antonescu. Ce au discutat liderii USL despre proiectul Roşia Montană
Crin Antonescu şi Victor Ponta au discutat joi despre problema bugetului, a descentralizării şi a proiectului Roşia Montană, fiind discuţii "politice", nu tehnice, preşedintele PNL afirmând că poziţia liberalilor privind problema Roşiei Montane nu se schimbă şi că se vor pronunţa împotrivă.
Realitatea TV, somată de CNA să nu mai difuzeze promourile în care Ponta e asociat cu mafia italiană
CNA a decis, în şedinţa de joi, să someze public Realitatea TV să intre în legalitate în privinţa promourilor "Acum noi suntem ţinta", printre care se afla şi unul în care era prezentată imaginea premierului Victor Ponta, în timp ce fondul muzical şi replicile erau preluate din serialul "La Piovra".
Olanda: Două persoane au murit în urma unei luări de ostatici
Două persoane au fost ucise, joi, într-o luare de ostatici care a avut loc în sud-estul Olandei, pe fondul unei dispute familiale, anunţă poliţia olandeză.
Băsescu, premiat la "Gala Mediatorilor 2013": Trebuie să recunosc că mie nu mi-a reuşit grozav medierea
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la "Gala Mediatorilor 2013", că le doreşte participanţilor la eveniment să le reuşească medierile mai bine decât i s-a întâmplat lui, menţionând că trebuie să recunoască faptul că lui nu i-au "reuşit grozav".
VIDEO Traian Basescu, despre acuzatiile ca ar fi spalat bani in campania electorala din 2004: Falsuri tip Rosca Stanescu, un mincinos prost. Sa se duca langa inalt-preasinucisul Adrian Nastase
Presedintele Traian Basescu a afirmat ca recentele acuzatii lansate la adresa sa de senatorul PNL Sorin Rosca Stanescu, potrivit caruia seful statului ar fi spalat 7 milioane de dolari, impreuna cu Theodor Stolojan, in campania din 2004, sunt "falsuri".
Pericolele descentralizării lui Dragnea.
Guvernul se pregateste sa adopte forma finala a proiectului descentralizarii, dar ONG-urile cer retragerea acestuia. Printr-o scrisoare deschisa, 15 organizatii nonguvernamentale au cerut ieri premierului Victor Ponta si vicepremierului Liviu Dragnea sa retraga proiectul descentralizarii de pe agenda Executivului si sa-l puna in dezbatere publica, asa cum prevede Legea transparentei decizionale in
Roşia Montană învrăjbeşte USL.
Aseara, pana la inchiderea editiei, cei doi lideri ai USL nu identificasera o formula de raport al comisiei speciale pentru proiectul de la Rosia Montana, care sa fie sustinuta, urmand sa continue discutiile. In plus, la Guvern a ajuns, aseara, si Insarcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Duane Butcher, dar nu a existat o confirmare oficiala a unei discutii pe tema Rosia Montana. Negocierea dintre
UPDATE. Băsescu: Documentele prezentate de Roşca Stănescu sunt false. Stolojan: O porcărie.
UPDATE: Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a calificat acuzatiile lui Sorin Rosca Stanescu drept "sub orice critica". Citeste si: SRS: Procurorii pot sa verifice daca ce spun este adevarat! Antonescu: vom vorbi cu el sa vedem cu ce-si sustine acuzatiile "Eu nici macar nu doresc sa irosesc un minut in judecata cu om un care e sub orice critica. Acest domn, ca membru al PNL, isi i
Pandurii - Fiorentina: 1-2 Gorjenii ratează şaisprezecimile Ligii Europa după un meci dramatic.
Pandurii Targu Jiu a pierdut meciul retur, cu Fiorentina, scor 1-2, din etapa a patra a grupelor Ligii Europa. Elevii lui Pustai au fost invinsi pe final de meci, Fiorentina inscriind doua goluri in 5 minute. Pandurii Targu Jiu rateaza, dupa esecul de joi seara, urmatoarea faza a competitiei. Gorjenii mai au de disputat inca doua partide in grupe, insa Fiorentina si Dnipru au obtinut deja califica
„Anonima” trimisă de ANAF către 600.000 de firme private. Cum explică Fiscul de ce a „ocolit” companiile de stat
Aproximativ 600.000 de firme au fost surprinse să primească, în primele zece zile ale lunii octombrie, o adresă cu caracter de atenţionare, „nesemnată şi neştampilată” de la ANAF în care erau avertizate să îşi plătească dările la stat „înainte de a veni inspecţia fiscală, sau înainte de a se trece la executarea silită”.
Antonescu: Băsescu vrea să "ciupească puncte" pe buget, e "un animator de mici grupuri politice"
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că poziţia exprimată de şeful statului în chestiunea bugetului de stat şi a măsurilor pentru 2014 reprezintă încercarea unui "animator de mici grupuri politice" de a "ciupi" câteva puncte politice.
Ethan Hawke: Specia noastră nu este monogamă
Actorul american Ethan Hawke nu consideră că înşelarea partenerului de viaţă ar reprezenta un lucru negativ, întrucât "specia umană nu este monogamă", informează huffingtonpost.com.
Economia creşte, bugetul slăbeşte. Greşeli în proiectare, incapacitate la colectare.
Economia Romaniei este in crestere. O arata cifrele Institutului National de Statistica. Taxele, cu exceptia TVA-ului la paine, nu au fost micsorate. Cu toate acestea, in visteria tarii s-au strans cu aproape 4 miliarde de lei mai putin decat era prevazut. Reprezentantii mediului de afaceri spun ca aceasta situatie este cauzata, pe de o parte, de o greseala de proiectare a bugetului, iar pe de alt
IREC cere retragerea panourilor anti-eutanasiere din Capitală.
Grupul de Initiativa pentru Responsabilitate Civica (IREC) le cere autoritatilor sa retraga panourile care condamna eutanasierea cainilor fara stapan. IREC a sustinut, marti, intr-o scrisoare deschisa, ca mesajele de tipul "Europa ne arata iar cu degetul! Nu eutanasiei!", amplasate in zona Pietei Presei si Natiunilor Unite, aduc atingere imaginii Romaniei. Citeste si: IREC: Noile norme p

TODAY

Niciun comentariu: