miercuri, 16 octombrie 2013

Şedinţele în care Comisia Roşia Montană va dezbate pe articole proiectul de lege, SECRETE.

Y

Comisia Europeană vrea să avanseze în negocierile de aderare cu Albania şi Turcia
Comisia Europeană (CE) a propus miercuri, într-un un bilanţ anual privind procesul de extindere, acordarea statutului de candidat la Uniunea Europeană (UE) Albaniei şi relansarea negocierilor de aderare cu Turcia, în pofida reprimării unor manifestaţii în iunie, la Istanbul.
Senatorii au ajuns la un ACORD pentru deblocarea crizei bugetare din SUA
Senatorii americani au ajuns la un acord pentru ieşirea din criză, cu câteva ore înainte de expirarea termenului de majorare a plafonului de îndatorare a Statelor Unite, au declarat mai mulţi membri ai Partidului Republican din Senat.
Piaţa Universităţii, blocată de protestatari
Mai mulţi protestatari au ocupat Bulevardul Nicolae Bălcescu de la Universitate. Se circulă cu dificultate.
Cel mai mare fragment din meteoritul căzut la Celiabinsk, recuperat dintr-un lac din Rusia - FOTO, VIDEO
Un fragment de 570 de kilograme desprins din meteoritul care a explodat deasupra oraşului Celiabinsk, în luna februarie, a fost recuperat de o echipă de scafandri dintr-un lac din Rusia.
Băsescu: Aţi început prost procedura pe Cupru Min/Chiţoiu: De aia am şi stopat-o - surse
Preşedintele Traian Băsescu s-a interesat, miercuri, la ceremonia de depunere a jurământului de către noul ministru al Economiei Andrei Gerea, despre stadiul procedurii de privatizare a Cupru Min, despre care ar fi susţinut că a început "prost", au declarat, pentru MEDIAFAX, surse guvernamentale.
Kate Moss va deveni editor pentru ediţia britanică a revistei Vogue
Fotomodelul Kate Moss va deveni editor de modă pentru ediţia britanică a revistei Vogue.
Surse CNN: Senatul american a ajuns la un acord pentru redeschiderea guvernului şi evitarea unui default
Senatul american a ajuns la un acord pentru redeschiderea guvernului şi evitarea unui default, a anunţat CNN în urmă cu câteva minute, citând surse din Senat.
Ştefan Marincea: Am fost informat că am fost demis din funcţia de director al Institutului Geologic
Ştefan Marincea a declarat, pentru MEDIAFAX, că a fost informat "prin două ordine, cu semnături diferite" că, începând de miercuri, a fost demis din funcţia de director general al Institutului Geologic al României, el menţionând că intenţionează să facă plângere penală în acest caz.
Efectul CRIZEI DIN SUA asupra României - Commerzbank: România riscă datorii mai scumpe şi deprecierea leului
Creşterea costurilor de finanţare şi deprecierea leului sunt riscuri posibile în eventualitatea intrării SUA în default (încetare de plăţi), însă România este mai bine poziţionată decât alte state emergente şi poate accesa fonduri în baza acordului preventiv cu FMI, potrivit Commerzbank.
Şedinţele în care Comisia Roşia Montană va dezbate pe articole proiectul de lege, SECRETE.
Membrii Comisiei pentru Rosia Motana au decis, miercuri, ca sedintele in care se va dezbate pe articole proiectul de lege sa fie secrete, iar presa sa nu aiba acces. Motivul invocat a fost acela ca discutiile se vor face si in baza unor documente secrete, transmite Mediafax. "S-a luat decizia ca la sedinte sa discutam si documentele secrete. Despre licenta s-a discutat, despre toate materiale
Băsescu a semnat decretul de acreditare a lui Stelian Stoian ca ambsador la NATO.
Presedintele Traian Basescu a semnat, miercuri, decretul de acreditare a lui Stelian Stoian in calitatea de ambasador extraordinar si plenipotentiar, sef al Misiunii Permanente a Romaniei pe langa NATO, transmite Mediafax. Stelian Stoian il va succeda pe Sorin Ducaru, in prezent asistent al secretarului general NATO. Presedintele Traian Basescu a semnat, in 4 octombrie, decretul privind rechemarea
ONG-uri, către comisarul european pentru Mediu: Nu există infrastructură pentru biciclişti în Capitală
Opt ONG-uri i-au transmis comisarului european pentru Mediu, Janez Potočnik, într-o scrisoare deschisă, că Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) "a distorsionat informaţii" pe pagina oficială a Săptămânii Europene a Mobilităţii, susţinând că a dezvoltat reţeaua pentru bicilişti.
Mobilele deţinuţilor vor fi BLOCATE
Administraţia Penitenciarelor şi Autoritatea pentru Reglementare în Comunicaţii vor colabora în combaterea "ameninţărilor la adresa ordinii şi siguranţei publice" generate de folosirea neautorizată în penitenciare de către deţinuţi a 

Niciun comentariu: