luni, 10 iunie 2013


Augustin Zegrean rămâne șeful CCR pentru următorii trei ani
Augustin Zegrean a fost ales luni, să conducă Curtea Constituțională a României, încă trei ani de zile. Șapte din cei nouă judecători CCR au votat în favoarea lui.
augustin zegreanLa două ore după ce noii judecători ai CCR au depus jurământul de învestitură, în fața președintelui României, Curtea și-a ales noul președinte.
Augustin Zegrean a fost ales de colegii săi judecători, să conducă Curtea Constituțională încă trei ani de zile.
Mona Pivniceru, Valer Dorneanu și Daniel Morar, au depus luni, jurământul de învestire ca judecători ai CCR, în fața președintelui României, Traian Băsescu. Aceștia vor fi judecători la Curtea Constituțională pentru următorii nouă ani de zile.
Iată cum arată în prezent completul de nouă judecători ai Curții Constituționale din România:
1.Augustin Zegrean, preşedinetele CCR, propus de preşedintele T. Băsescu (2007)
2.Petre Lăzăroiu, judecător CCR, propus de preşedintele T. Băsescu (2010)
3. Mircea Ştefan Minea, judecător CCR, propus de PDL din partea Camerei Deputaţilor (2010)
4. Daniel Morar, judecător CCR, propus de preşedintele Ion Iliescu (2004)
5. Valer Dorneanu, judecător CCR, propusă de PSD din partea Camerei Deputaţilor (2004)
6. Mona Pivniceru, judecător CCR, propus de PSD din partea Senatului (2004)
7. Tudorel Toader,  judecător CCR, propus de PNL din partea Camerei Deputaţilor (2007)
8. Puskas Valentin Zoltan,  judecător CCR, propus de UDMR din partea Senatului (2007)
9. Iulia Motoc, judecător CCR, propusă de UNPR din partea Senatului (2010)
The post Augustin Zegrean rămâne șeful CCR pentru următorii trei ani appeared first onexclusivNews.
Delicious
TwitterLinkedInFacebookBufferMail
+TAG
Actorul John Malkovich a salvat viaţa unui om
Actorul John Malkovich, care interpretează adeseori în filmele sale roluri de psihopaţi şi răufăcători, a salvat viaţa unui bărbat, joi, în oraşul canadian Toronto.

Attachment:
Delicious
TwitterLinkedInFacebookBufferMail
+TAG
A început cel mai supravegheat bacalaureat.
BACALAUREAT 2013. Ministerul Educatiei a decis sa extinda sistemul de camere de supraveghere si a renuntat deocamdata la bac-ul profesional. Noua sesiune a bacalaureatului a debutat ieri cu proba orala la limba romana, dar, in ciuda declaratiilor anterioare, Ministerul Educatiei nu a adus nici o schimbare majora in organizarea acestui examen. Astfel, desi anul trecut se discutase introducerea, din 2013, a bacalaureatului profesional, o initiativa a fostului ministru Ecaterina Andronescu care ...
Attachment:
Delicious
TwitterLinkedInFacebookBufferMail
+TAG
O judecătoare din Arad este audiată la DNA Timişoara pentru luare de mită.
O judecatoare din judetul Arad este audiata, luni, la sediul DNA Timisoara, pentru luare de mita in forma continuata. Judecatoarea este suspectata ca a cerut bani pentru a pronunta o sentinta favorabila intr-un proces de punere in posesie, afirma surse din randul anchetatorilor, conform Mediafax. Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, judecatoarea Florita Bolos de la Judecatoria Ineu, din judetul Arad, este cercetata pentru luare de mita in forma continuata, ea fiind audiata, luni, la ...
Attachment:
Delicious
TwitterLinkedInFacebookBufferMail
+TAG
UEFA a deschis o PROCEDURĂ DISCIPLINARĂ împotriva echipei Steaua.
UEFA a anuntat, luni, pe site-ul oficial, ca a deschis o procedura disciplinara impotriva FC Steaua. A fost deschisa o procedura impotriva clubului Steaua Bucuresti in baza articolelor 2.04.g, 2.05 si 2.10 ale regulamentului editiei 2013/2014 al UEFA Champions League, referitoare la criteriile de admitere pentru participarea in competitiile UEFA", se arata pe site-ul UEFA. UEFA a deschis o procedura si impotriva clubului turc Besiktas, acuzat de "activitati privind trucarea de meciuri" ce ar ...
Attachment:
Delicious
TwitterLinkedInFacebookBufferMail
+TAG
Băieţelul de şase ani din municipiul Bacău, care a fost aruncat de la etajul al doilea de către mama sa, va fi scos din familie de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, urmând ca specialiştii instituţiei să decidă asupra măsurii de protecţie ce va fi luată în acest caz.

Attachment:
Delicious
TwitterLinkedInFacebookBufferMail
+TAG
Sfârşitul iluziilor „constructiviste” şi întoarcerea abruptă la realpolitik înfăţişează doi preşedinţi relaxaţi pe gazonul domeniului Sunnylands, reprezentând primele două economii ale lumii şi principalele centre de influenţă globală (teoretic doi lideri rivali, prin esenţa regimurilor politice în fruntea cărora se află), discutând liniştiţi şi zâmbindu-şi unul altuia. Acordurile comunicate public nu sunt teribil de consistente şi de spectaculoase, dar primirea ultramediatizată a noului lider al Chinei, în decoruri idilice care amintesc de „curtarea” lui Mihail Gorbaciov la sfârşitul anilor ’80, sugerează interesul enorm al Americii pentru China şi avansul strategiei de „pivotare” spre Asia, gândită încă din 2009 de asistentul subsecretarului de stat pentru afaceri est-asiatice şi pacifice, Kurt Campbell.
Delicious
TwitterLinkedInFacebookBufferMail
+TAG

Niciun comentariu: