marți, 16 aprilie 2013

"Ceea ce nu mă ucide mă face mai puternică"

"Ceea ce nu mă ucide mă face mai puternică":
"Casa Betania" din Pinerolo este o asociație înființată în 1993 și este destinată oricărei persoane care, din motive familiale sau sociale, are nevoie de ajutor și susținere. Cu ocazia aniversării a zece ani de activitate, pe 5 aprilie a avut loc la Teatro Incontri din Pinerolo un spectacol în omagiul femeilor care au fost și sunt victime ale violenței.

Primul succes al acestui spectacol a fost afluența masivă a publicului, pentru care sala teatrului s-a dovedit neîncăpătoare. Mai mult de jumătate din publicul venit la spectacol a trebuit să renunțe, astfel că organizatorii, uimiți, au hotărât imediat ca pe 25 aprilie să repete spectacolul.
Deși a fost pus în scenă de voluntari și oaspeți ai Casei Betania, artiști amatori, spectacolul a fost deosebit de bine pus la punct.
S-au alternat pe scenă interpreți de muzică ușoară, lirică, instrumentiști, balerini, comici, recitatori și un cor, care au întreținut și distrat publicul timp de două ore. Dar perla acestui spectacol a fost un moment foarte intens, numit "Una storia cosě", aplaudat îndelung, chiar și după căderea cortinei.
Este un text scris de Gina Felicia Ciobotaru, românca pe care am cunoscut-o în septembrie 2011, din paginile de cronică neagră.

Citeşte mai mult...

Niciun comentariu: